Lucruri rare

De mult nu am mai intalnit batranei care sa ma impresioneze. Astazi de dimineata unul mi-a inveselit ziua. Mergeam teleghidata spre statia de 135. In fata mea mergeau agale doua doamne de varsta a treia. Le-am zarit privirile cand s-au intors incet sa lase o masina sa treaca; nu erau deloc posomorate, ba, din contra, zambitoare. Ochii lor blanzi ar fi spus multe povesti daca ar fi avut cui.
Apoi am auzit o voce: "Domnisoarelor, haideti la cafea" si am distins o silueta a unui domn, trecut si el de prima tinerete, insa extrem de zglobiu, care a ajuns cu o repeziciune uimitoare in capatul celalalt al strazii.
Batranele au inceput sa rada si sa-si spuna una celeilalte: " Uite tu, ca ne mai vede cineva domnisoare!", " Da, dar a uitat ca eu nu mai am voie sa beau cafea!"
Schimbul de replici nu a fost nici pe departe unul gretos. Niciunul dintre ei nu iti provoca repulsie; domnul nu era nici pe departe pervers ca multi alti batrani pe care ii intalnim in statiile de autobuz si care nu se sfiesc sa adreseze comentarii de-a dreptul rusinoase, scarboase si cu un tupeu iesit din comun iar doamnele nu erau imbibate de regret ca nu mai sunt in fapt domnisoare de mult si ca nici nu vor mai fi.
Nu este cine stie ce, dar am ramas placut impresioanata de aceasta scena care nu a durat mai mult de un minut, avand in vedere toate ororile din jurul nostru: bataile care ies la sate chiar intre batrani, "vaduva neagra" care pana la 76 de ani si-a omorat cei 5 soti pe care i-a avut de-a lungul timpului si sa nu uitam batranii din autobuzele bucurestene, care de multe ori se comporta mai urat decat tinerii pe care ii blameaza.