Cred că am mai scris pe undeva despre acest subiect, însă mă lovesc din ce în ce mai des de situaţii care corespund descrierii.
Despre ce vorbesc? Despre oamenii prefăcuţi, parşivi, despre oamenii care vor să pară mai mult decât sunt, despre cei care se dau deştepţi şi de fapt nu au un minim de cunoştinţe.
M-am săturat până peste cap de persoane care vorbesc ceva, uită ce au spus, sau se răzgândesc dar pe tine uită să te anunţe, moment în care tot tu eşti vinovat că nu i-ai anticipat gândurile. Urăsc să fiu tratată cu superioritate de către persoane care în realitate nu îmi sunt superioare decât prin statutul privilegiat pe care îl au... Substanţa nene, asta e importantă...
Îmi cad greu la stomac persoanele care se chinuie atât de mult să pară că deţin controlul asupra tot ce este în jurul lor, că au absolut tot ce le trebuie, adică persoane care pozează în ceea ce nu sunt, pentru că în fapt, cu ele, superficilitatea este la ea acasă. Mai mult, de ce ai vrea să spui tuturor că ai primit nu ştiu ce cadou scump sau că iubitul tău are un mega apartament liber când, în fapt, nu ai primit nimic, ţi-ai cumpărat singură pentru că iubitul tău e prea ţăran şi oportunist ca să facă gesturi altruiste şi tu eşti mult prea fraieră că mai stai cu el...apoi, apartamentul este de fapt al mătuşii iubitului, de asta tu nu l-ai văzut niciodată şi de asta nu vă puteţi muta acolo şi trebuie să staţi în cpntinuare cu părinţii!
De ce să pari altceva decât eşti? Asta este motivul pentru care, la un moment dat rămâi singur, fără prieteni lângă tine, pentru că nu poţi minţi la nesfârşit...este obositor, consumi multă energie, faci riduri şi îmbătrâneşti urât(şi la propriu şi la figurat).
Ce ar fi dacă într-o zi v-aţi da jos masca pe care o purtaţi? Sau s-a mulat atât de bine încât nu vă mai găsiţi trăsăturile iniţiale?
Oh, da! Inca o poveste minunata. Nu se putea ca pe ultima suta, dupa toata nebunia cu sesiunea si examenele, sa nu se mai intample ceva la facultate care sa imi lase un gust amar. Sa incepem. Ajung frumos la facultate la 9:45 pentru a preda licenta. Toate taxele platite, poze facute, acte legalizate, copie dupa buletin si evident lucrarile in brate, impreuna cu cd-ul.
Nici nu pasesc bine pe poarta facultatii cand ma suna Ioana, care statea si tinea randul ( ca pe vremuri la paine sau lapte), si ma anunta ca avem nevoie si de un dosar plic(desi nu era afisat nicaieri acest lucru). M-am intors, am cumparat 3 (da, unul si pentru mama, ca doar nah, termina si ea masterul :) ). Fericita ca intr-un final voi termina, asez toate documentele in dosar si ma asez la coada.
Imi vine randul, doamna se uita tacticos in borderourile ei si ma anunta ca nu am nota trecuta la competenta lingvistica. :-o Panica mare.
"-Imposibil asa ceva, pentru ca am depus-o de o luna si...
- Domnisoara, nota nu exista si eu nu va pot accepta licenta in cazul acesta!
:-O...Pai si eu ce fac acum?!
- O asteptati pe doamna profesoara sa vina la facultate. O sunam noi acum, vine si vorbiti cu dansa"
Intre timp, cealalta doamna secretara, la telefon, cu doamna profesoara. Ii explica situatia si apoi se mai aude doar: Aha! Aha!...Da. Aha... Va asteptam. La revedere...
Deci?!
Doamna profesoara nu isi aminteste de dvs, dar vine spre facultate. Ajunge undeva in jur de ora 12 ( era ora 10) si a zis sa o asteptati...
11:00, patrulam pe holuri astemptand-o pe doamna profesoara
11:45, ma indrept spre cancelarie
12:15 rog secretarele sa mai sune sa vada ce se intampla.
"Nu putem sa o mai deranjam. A spus ca vine, asteptati."
Vine, vine, dar eu mai am si serviciu, imi e si foame....
Apoi, continua:
"-Puteti sa va lasati lucrarile la un coleg daca va grabiti.
-Sincer, cum as putea sa las pe altcineva sa o astepte pe doamna profesoara in locul meu? Cum as putea eu sa stau linistita daca nu vad ca se rezolva?
-Atunci asteptati....."
12:45, ajunge doamna profesoara. Intr-adevar, saraca, nu avea de unde sa ma stie, din moment ce an de an mi-am echivalat examenul si nu am trecut pe la engleza. Acum incepe alta distractie.
-Domnisoara, nu va gasesc diploma...Trebuie sa mergeti sa faceti alta copie si sa veniti sa o depuneti.
-Doamna, dar de 3 ani, in fiecare semestru, imi depun amarata asta de diploma. Chiar nu mai exista nicaieri in facultate?
-Ba da, in arhive.
-Pai si?
-Ah, e prea dificil de cautat.
Intr-un final, s-a rezolvat. M-a cautat in cataloagele vechi, a vazut ca mi-a echivalat an de an, si mi-a trecut nota. Dar a trebuit sa stau mai bine de 3 ore, in facultate, ca sa pot rezolva. Alti colegi mai aveau de platit ceva la taxe si au fost trimisi la casierie sa faca acest lucru.
Intrebarea mea: De ce nu s-a facut un fisier cu cei care nu au nota la competenta lingvistica si si-au echivalat si cu cei carora le-au mai ramas ceva bani de platit? De unde credeti ca putem sa mai scoatem pe loc 1 mil sau care o fi diferenta, in conditiile in care oricum, am platit si o taxa de licenta si licenta fizic, copertare, etc?
Ce ar fi daca ne-am organiza cum trebuie si nu am mai pierde atata vreme cu niste nimicuri?
Din pacate, inca o dovada ca facultatii nu prea ii pasa de studenti. Se cere respect, dar nu prea ni se acorda(cand vine vorba de organizare in special).
Oricum, multumesc doamnei profesoare ca macar dansa a inteles si mi-a incheiat situatia.
M-au sunat acum ceva timp o doamna tare drazguta de la ING sa ma intrebe daca nu vreau sa imi fac card la ei, international, ca e super oferta, nu platesc nicio taxa timp de un an de zile si apoi dupa un an doar 50 ron/an, pentru ca am fost colaborator la faza cu pensiile private.
Si nah, gandindu- ma de cate ori am salivat la diverse lucruri de pe Ebay si nu le-am putut comanda tocmai din lipsa unui astfel de card sau la faptul ca daca imi cumpar online un bilet de avion sau fac o rezervare, ma costa mult mai putin, am zis OK, il vreau.
Deasemenea, mi-au spus ca imi vor vira restul de bani pe cardul nou, ca sa ma bucur si eu de el. Feircita nevoie mare, merg, imi ridic cardul, la sfarsitul lunii ma uit cuminte sa vad daca au intrat banutzii...nu intrasera. Verific cardul vechi, erau acolo...hmm...ciudat. Asta nu m-a deranjat, dar in momentul in care am vazut ca am sold -22.56, atunci m-am infuriat. Intr-un final s-a rezolvat, mi-a explicat ca se va face storno, ca nu trebuie sa platesc eu nimic. Astazi, am incercat sa imi fac cont pe Ebay, sa profit de facilitatile cardului, dar, surpriza : nu pot.
De ce? "Pentru ca aveti nevoie de celalalt card, cel VISA, pe care nu l-ati ridicat inca de la noi." mi-a raspuns suav operatorul de la ING Floresca. Evident, a urmat intrebarea mea:
-"Dar de ce nu mi-a dat si acel card in momentul in care mi-a dat MASTERCARDUL?"
-"Probabil ca nu l-ati cerut..."
-"Pai nu l-am cerut, pentru ca la telefon a fost vorba de un singur card care av putea face toate smecheriile astea, nu de 10"
-"Pai probabil si colegul meu a uitat sa vi-l dea..."
Genial! Deci, astazi, voi trece din nou pe ING, sa semnez inca un contract, sa iau inca un card( daca as avea bani incat sa pun pe toate cardurile.... Primul l-am facut sa imi puna mama bani pe el cand mai plecam la mare sau lamunte si ramaneam in pana, pe al doilea ca sa pot sa fac si plati internationale dar acum se dovedeste ca mai trebuie inca unul pentru asta), deci sa imi fac mai multe probleme decat am nevoie.
Ce ar fi daca ne-am simplifica viata in loc sa o complicam?!?
Traiasca Romania...
Un lucru nu cred ca voi intelege niciodata. De ce lumea trebuie sa fie asa de rautacioasa? de ce nu se pot abtine sa faca, gratuit, remarci usturatoare?
Incep sa cred ca munca (in special), goana dupa bani si frustrarea multura ca nu pot avea ultimul tip de orice ii transforma in oameni extrem de acrii, in oameni care nu se mai pot bucura de nimic simplu, clasic.
Se leaga de cele mai mici si neinsemnate lucruri. Intr-o lume in care sunt oameni care se omoara intre ei, oameni care recurg la acte extreme doar ca sa faca "un statement", sa traga un ultim semnal de alarma, oameni care vand copii, oameni care ii cumpara sau oameni care profita de ei, oameni care trec nepasatori atunci cand un batran este atacat, oameni care raman reci la toate ororile prezentate in mass media, se trezesc unii sa faca mare de caz de faptul ca pun pe blog un subiect care a mai aparut pe un alt blog, sau care exista si pe un site de stiri.
Treaba cu blogurile este foarte simpla: blogul este pentru a posta ceea ce ma intereseaza pe mine(respectiv pe oricine isi face un blog) si consider ca ar interesa/amuza pe cei care il citesc.(pentru ca evident am si un public, chiar daca este format din 2-3-10 50 de persoane). Cei care dau peste el din intamplare si il considera interesant continua sa il citeasca, restul trec mai departe, fara suparare si fara a lasa comentarii stupide.(mai ales anonime-daca tot comentezi, ai macar tupeul sa te si semnezi, n-o trimite anonima, asta daca intr-adevar consideri ca ai un comentariu pertinent si nu postezi ceva doar ca sa iti ocupi timpul liber)
Nu am facut publicitate blog-ului, nu am pretins ca am cel mai tare blog, nici pe departe. Eu ma relaxez cand scriu aici si daca exista persoane care, la randul lor se distreaza, relaxeaza citindu-l, perfect.
Ce-ar fi daca ne-am mai umaniza si am inceta sa facem rautati gratuite doar de dragul de a ne simti superiori?
Stati, NU DATI !!!!!!
NU va speriati ca asta nu inseamna ca va imbolnaviti. Din contra, o sa va fie mai bine, o sa va simtiti si voi mai relaxati, mai curati pe dinauntru, mai umani, veti putea purta conversatii fara sa aveti masti acre pe fata fata si veti evita situatiile penibile cand va trebui sa va schimbati radical mimica atunci cand vi se arunca un os.
Sau deja v-a intrat in sange ca un virus, un microb de care nu mai puteti scapa? Exista remedii, totusi.
Nu.Tot nu vreti? Atunci intrebati-va la ce va ajuta? Credeti ca cei din jurul vostru nu si-au dat seama de asta? Credeti ca nu rad pe la spate si nu gandesc: ha, ia uite, l-am adus exact in punctul in care vroiam…. Si voi va complaceti in situatia asta, va bucurati ca desi nu ati castigat razboiul, macar ati biruit intr-o batalie, ceea ce, tot e bine, la stadiul in care va aflati voi, tre sa recunoastem
Mai bine v-ati gandi...ce ar fi daca am scapa de ipocrizie....
Daca m-as fi trezit doar cu jumatate de ora mai tarziu astazi, as fi avut o piscina in casa.
Ca orice oameni care se respecta ;)), inainte de a incepe iarna si inainte de a da drumul la calorifere, am hotarat cu Andrei sa chemam un instalator sa le curete, sa aeriseasca, sa faca tot ce trebuie ca sa avem si noi caldurica. Zis si facut, am aranjat, a venit omu`, s-a minunat de cum sunt tevile prin casa si intr-un final a dat verdictul: da, nu curatam nimic, caloriferele sunt bune, taiem tevile, le inlocuim si se rezolva tot.
Perfect. Toate bune si frumoase, in 3 zile reparatiile erau gata si noi asteptam cuminti sa ne dea caldura. Vineri ne anunta administratorul ca momentul mult asteptat a sosit. Calare pe calorifere sa ne bucuram de roadele muncii ( mai mult Andrei decat mine, ca el a stat cu instalatorul si a mai ajutat) asteptam... si asteptam... Din 4 calorifere reparate nu mergea decat cel din bucatarie. Ba mai mult, teava de la caloriferul din dormitor mai si picura la o imbinare, motiv pentru care pe ala a trebuit sa il oprim.
Sunam din nou la instalator, care ne informeaza ca vine duminica la prima ora. Era deja vineri seara, pana duminica nu mai era mult, mai ales k nu preconizam sa stam prea mult pe acasa- proasta preconizare, dar asta e alta poveste-. Duminica dimineata, instalatorul se infiinteaza foarte vesel la noi la usa. Ii aratam buba din dormitor, il invitam sa se incalzeasca cu noi in sufragerie, ii facem o cafea si il intrebam cum rezolvam. Raspunsul era evident, nush cum de nu ne-a dat si noua prin cap: 3 ciocane in teava din sufra, 2 in camera a treia, niste picatura la imbinarea din dormitor si gata nene.
Rezultatul: singurul calorifer care pornise de la inceput nu mai da caldura deloc si dormitorul....sa spunem ca daca m-as fi trezit doar cu jumatate de ora mai tarziu astazi, as fi avut o piscina in casa.
Concluzia: CE AR FI DACA LUMEA AR FACE DIN PRIMA CE TREBUIE??!!
P.S. In timp ce eu scriu post-ul, Andrei este, surpriza, din nou cu instalatorul, goleasca coloana de apa. :))
