...aţi da jos măştile

Cred că am mai scris pe undeva despre acest subiect, însă mă lovesc din ce în ce mai des de situaţii care corespund descrierii.
Despre ce vorbesc? Despre oamenii prefăcuţi, parşivi, despre oamenii care vor să pară mai mult decât sunt, despre cei care se dau deştepţi şi de fapt nu au un minim de cunoştinţe.
M-am săturat până peste cap de persoane care vorbesc ceva, uită ce au spus, sau se răzgândesc dar pe tine uită să te anunţe, moment în care tot tu eşti vinovat că nu i-ai anticipat gândurile. Urăsc să fiu tratată cu superioritate de către persoane care în realitate nu îmi sunt superioare decât prin statutul privilegiat pe care îl au... Substanţa nene, asta e importantă...
Îmi cad greu la stomac persoanele care se chinuie atât de mult să pară că deţin controlul asupra tot ce este în jurul lor, că au absolut tot ce le trebuie, adică persoane care pozează în ceea ce nu sunt, pentru că în fapt, cu ele, superficilitatea este la ea acasă. Mai mult, de ce ai vrea să spui tuturor că ai primit nu ştiu ce cadou scump sau că iubitul tău are un mega apartament liber când, în fapt, nu ai primit nimic, ţi-ai cumpărat singură pentru că iubitul tău e prea ţăran şi oportunist ca să facă gesturi altruiste şi tu eşti mult prea fraieră că mai stai cu el...apoi, apartamentul este de fapt al mătuşii iubitului, de asta tu nu l-ai văzut niciodată şi de asta nu vă puteţi muta acolo şi trebuie să staţi în cpntinuare cu părinţii!
De ce să pari altceva decât eşti? Asta este motivul pentru care, la un moment dat rămâi singur, fără prieteni lângă tine, pentru că nu poţi minţi la nesfârşit...este obositor, consumi multă energie, faci riduri şi îmbătrâneşti urât(şi la propriu şi la figurat).

Ce ar fi dacă într-o zi v-aţi da jos masca pe care o purtaţi? Sau s-a mulat atât de bine încât nu vă mai găsiţi trăsăturile iniţiale?

2 comentarii:

Anonim spunea...

Am o prietena psiholog care mi-a zis ca atunci cand o persoana minte fara motiv aparent, o face pentru ca subconstientul nu accepta realitatea si incearca sa "infrumuseteze" lucrurile. Oamenii cu astfel de masti, cum ai descris tu, sunt oameni care sufera de singuratate si lipsa de atentie. Mai rau este cand desi constientizeaza asta, nu fac nimic sa indrepte lucrurile.

Anonim spunea...

Ai dreptate. Cunosc o persoana cu un trecut atat de murdar incat ii e greata sa se suporte asa cum e in realitate. A invatat sa afiseze tot timpul un zambet fals, isi varsa refularile in cumparaturi la mall si in a critica pe altii si daca si-ar da jos masca si kilogramele de tencuiala care ii acopera ridurile, cred ca si-ar zbura creierii singura. Miki

Copyright © 2008 - Ce ar fi daca... - is proudly powered by Blogger
Smashing Magazine - Design Disease - Blog and Web - Dilectio Blogger Template