Ganduri. multumiri, recunostiinta

Exista pe lumea asta tot felul de persoane: care pun tot itmpul suflet in ceea ce fac, care stiu sa se bucure de tot ce le ofera viata, care apreciaza pana la cele mai mici gesturi, care isi bat joc de sansele de care au parte, care nu pot apecia si nu se pot bucura decat de cadouri scumpe, care au uitat ce inseamna si care sunt valorile adevarate, care se intorc, mai repede sau mai incet, mai greu sau mai usor spre ele, persoane carora nu le-a zambit inca noroc, dar ele continua sa zambeasca facandu-i in ciuda, si cate si mai cate.
Evident ca fiecare dintre noi a intanit macar unul din aceste tipuri. Personal..I've seen them all, si ce e mai grav, de multe ori majoritatea trasaturilor urate le regaseam intr-o singura persoana.
Este trist sa vezi cum toata lumea alearga, cum toti suntem intr-o graba continua, cum nu mai stim sa ne oprim si sa ni se faca mila de un batran peste care au trecut nenumarate greutati, si peste care trebuie acum, (cand ar trebui sa se bucure de tot ceea ce au realizat in viata lor, cand ar trebui sa stea si sa le povesteasca nepotilor cum era pe vremea lor) sa treaca si vanturi, ploi, numai pentru ca unii sunt prea ocupati de propria persoana pentru a le mai pasa de altcineva.
Este trist sa vezi persoane care plang dupa cineva si apoi isi bat joc de persoana respectiva cand o au din nou langa ei, este trist sa vezi cum odata cu trecerea timpul dispar si prieteni, si daca mai continui, ati zice ca suntem inconjurati numai de tristete.
Eu sunt una dintre putinele persoane ferite de toate acestea, si cand spun ferita nu ma refer ca stau intr-un glob de cristal si nimic nu ma atinge. Ferita, inseamna ca sunt inconjurata de persoane care stiu sa ma ajute sa imi fac viata frumoasa. Ii am pe parintii mei, care mi-au insuflat toate valorile dupa care ma ghidez astazi, care mi-au suportat cu stoicism nervii si mutrele adolescentei, si pe care ii respect si ii iubesc enorm; am prietenele, pe umarul carora am plans nopti in sir, cu care plangeam cot la cot cat una dintre noi avea drame existentiale, o am pe bunica, verisoarele, unchi, matusi, care de fiecare data cand ma vad au grija sa imi recladeasca atmosfera copilariei.
Si nu in ultimul rand il am pe Andrei prietenul meu cel mai bun, iubitul meu, viitorul meu sot ( oau , nu prea am zis asta pana acum de teama sa nu se strice totul), care m-a intregit-atat de simplu-, m-a ajutat sa ma regasesc, sa redevin eu, m-a echilibrat...Te iubesc